Decoru-i rece, tu nu eşti,
Acum ştiu ce-i singurătatea!
Pe chip se scurg doar lacrimi seci,
Fiindc-am ratat ce-oferea soarta.

Am pierdut râs şi energie
Căci am uitat ce-i omenia,
Acum doar fizic mai sunt vie,
Sufletu-mi este ca hârtia-
Mort într-un loc uitat de lume,
De mine însămi uneori;
Pustiu e sufletul, în sine,
Cadrul deja pierde culori,
Iar ce-a rămas nu are farmec,
Nu îmi oferă mulţumire.
Chiar de-s aici, eu sunt absentă,
Învăluită-n amăgire (…)